CĂRȚI

Cărți

Puterea Cunoașterii

Ioan Prisecaru

După cercetarea îndelungată a ființei umane, a capabilităților cu care aceasta a fost înzestrată și a multiplelor posibilități de dezvoltare umană, te invit într-o lume în care încrederea în propria intuiție și accesarea câmpurilor energetice te vor ajuta să îți îndeplinești obiectivele.

Mergi pas cu pas pe un drum pe care puterea cunoașterii îți va schimba radical viața prin prisma experiențelor unui autor care, prin spiritualitate, și-a accesat potențialul maxim.

Cărți

Dansul Energetic

Ioan Prisecaru

Începe un program de terapie și antrenament care îți va ridica vibrația energetică atât de mult încât te vei putea baza doar pe intuiție pentru a face cele mai bune alegeri atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.
Orice mișcare poate însemna o fereastră spre viață. Pe măsură ce vei deschide mai multe ferestre spre viață, îți vei da acces la bucuria de a trăi.

Alimentația Integrativă

Ioan Prisecaru

În urma unor cercetări îndelungate efectuate pe parcusul anilor în care am călătorit în jurul lumii, am identificat popoare care au eliminat probleme grave de sănătate prin nutriție. Tehnicile la care am avut acces, ingredientele, procesele și rezultatele uimitoare la care am fost martor m-au condus spre crearea unei metode inedite de obținere a unui echilibru perfect datorită alimentației.

Pătrunde într-o lume care îți va dezvălui secrete despre o modalitate de alimentație ce îți va schimba radical viața.

Cărți

Condimentarea Creativă

Ioan Prisecaru

Hippocrate spunea că cel mai bun medicament este condimentul potrivit.
Prin incursiunile lui aprofundate, am studiat efectele benefice ale condimentelor asupra simptomelor care duc la deteriorarea stării de sănătate, de spirit și la dereglarea metabolismului.
Descoperă puterea ascunsă a condimentelor și aprofundează alimentația integrativă – un concept care a demonstrat schimbări profunde în toate aspectele vieții umane.

Meditația Creativă

Ioan Prisecaru

21 de meditații pentru sănătate și succes!

Cărți

Arta Abundenței

Ioan Prisecaru

Tehnici și metode pentru îmbunătățirea relației cu banii.

Ioan Prisecaru

Înscrie-te la webinar

Programarea anului 2025 pentru libertate financiară